Sfântul desfrânat

(Articol publicat in Jurnalul National, 23 Iul 2006)

În inima Guatemalei, la 1.500 metri deasupra nivelului mării, se întinde lacul Atitlan, străjuit de trei vulcani. Zona este renumită pentru o curiozitate cultural-religioasă: Maximon, un sfânt maiaş special.

Lacul Atitlan si vulcanul San Pedro.

Am pornit în cautarea lui în Santiago de Atitlan, una din cele 12 aşezări maiaşe de pe malul lacului Atitlan. Am tocmit un localnic, Don Miguel, să mă ducă la Maximon. Deoarece sfântul nu are adresă fixă, doar un localnic putea să mă ducă să îl cunosc. Originea lui Maximon este incertă: se presupune că este rezultatul combinaţiei dintre un zeu din mitologia pre-columbiană, Mam, şi San Simon, un sfânt catolic adus maiaşilor de conchistadorii spanioli. Rezultatul a fost Maximon, al cărui nume este format din Max (citit “maş”, adică tutun in limba maya) şi Simon. Maximon “locuieşte” în casa enoriaşilor unei cofraderii, o organizatie care îl îngrijeşte aşa cum se cuvine. Lunar, hainele lui sunt spălate în Atitlan, iar apa cu care se clătesc este folosită ca antidot impotriva tristeţii, a vrăjitoriilor si a fricii. În Vinerea Mare, Maximon este purtat în cadrul unei procesiuni colorate şi zgomotoase pe străzile satului, după care îşi schimbă locuinţa, fiind instalat pentru un an în casa altui membru al cofraderiei.

Dong Miguel, ghidul in lumea lui Maximon.

INTALNIREA. Cu banii de ofrandă pregătiti, m-am Îndreptat spre casa sfântului. De la ziua luminată de un soare maiaş, am trecut într-o cameră întunecată, în care plutea o ceaţă albicioasă si aromată de la beţisoarele parfumate şi zecile de lumânări ce ardeau pe podea. În beznă se întrezareau două siluete rezemate una pe alta, care îngânau un cântec-bocet. Am păşit spre singura zonă luminată din încăpere. Din mijlocul lumânărilor ce pâlpâiau pe podea, prin perdeaua de fum alb, l-am zărit. Maximon: un omuleţ de lemn, scund, îmbrăcat ca un localnic, ornat cu baticuri şi cravate, care mai de care mai colorate. Hainele aproape nu se mai zăreau sub puzderia colorată de baticuri. Semăna mai mult cu un cuier supraîncărcat decât cu o zeitate. Pe cap purta o pălărie albă, iar în gura ţinea o ţigară pe jumatate fumată. În jurul său am zărit sticle de rom, pachete de ţigări, bani… Imaginea întruchipată a decadenţei, a viciului…

PUTERILE SFANTULUI. Maximon primeşte vizitatori şi în schimbul ofrandelor, le îndeplineşte rugămintile. Îi plac îndeosebi tutunul, tăria (guaro – “ţuica” locală) şi banii – daruri fără de care nu îţi aduce noroc, nu te ajută în dragoste, nu îţi aduce bani şi nici nu te scapă de vrăjitoriile aruncate asupra ta. Un Maximon blazat si batjocoritor se uita cu dispreţ la mine invitându-mă să îmi arăt şi eu respectul faţă de el. Şi m-am executat: am lăsat banii pe tăviţa cu bani din dreapta lui, retrăgându-mă într-un colţ al încăperii. Nu mai întelegeam unde sunt. Într-un altar? Într-un bar? Mai erau şi alte persoane în încăpere, toţi indigeni maia, şi toţi beau ceva dintr-un pahar. Doi bărbaţi stăteau pe o bancă la dreapta lui Maximon, iar în spatele lui, la o masă mare de lemn, stătea cuminte un cuplu, lânga care m-am aşezat si eu. De îndată, un bărbat răsărit din fum mi-a pus un pahar în faţă şi l-a umplut cu bere… eram acum în rând cu ceilalţi care, de când am intrat, beau non-stop.

OFRANDE. Un bărbat între două vârste a intrat în încăpere, a îngenuncheat în faţa lui Maximon şi a depus cadourile – bani, alcool si ţigări. A aprins o lumânare, a pus-o lângă celelalte duzini arzânde şi a început să îi vorbească sfântului. Cuplul de lânga mine, care deja se transformase in ghidul meu cultural, îmi traducea: omul cerea ajutor în negoţul cu vaci. Dacă va fi ajutat să vândă cât mai multe vaci, va plăti lăutari care să cânte 12 ore de marimba (muzică tipică guatemaltecă) în onoarea sfantului. Bărbatul l-a implorat pe Maximon în toate felurile posibile, timp de vreo 20 de minute, cu glas tare. Gazdele continuau să umple cu bere paharele enoriaşilor, iar Maximon fuma neclintit!

Comments are closed.

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: