La Catrina, doamna schelet

31 octombrie.  Strazile, magazinele,  inclusive cafeneaua din Brooklyn in care imi sorb acum ciocolata calda sunt pline de monstri, zombi, personaje fantastice care umbla cu colecta dupa dulciuri. Uitandu-ma la monstruletii care tocmai au intrat in cofetaire, mi-au venit in minte doua personaje de actualitate, ambele schelete,  probabil influentată fiind  si de vizita recentă in Mexic, in plus, la noapte Jack-o-Lantern va bantui pamantul cu spiritele sale, iar maine se sarbatoreste Ziua Mortilor.

La Catrina

Intre 1 si 2 noiembrie si in Mexic este marcata ziua mortilor. Magazinele si tarabele de pe strada sunt incarcate cu dulciuri, masti, figurine in foma de schelete sau cranii viu colorate.  Imagistica Mexicana a mortii este incredibil de bogata, diversa, aproape obsesiva.  Unul din scheletele cele mai populare afişat de multe ghiduri turistice ca simbol al Mexicului (alaturi de mustaciosul cu sombrero sau piramida maia), este La Catrina (“eleganta”), un schelet imbracat in haine luxoase, palarie cu pene, rochie vaporoasa,  exact tinuta doamnelor bogate de la inceputul secolului XX. La Catrina este creatia artistului Jose Guadalupe Posada, care a trait intre 1852 si 1913. Posada satiriza prin ilustratiile sale situatia sociala a Mexicului contemporan, luand in vizor abuzurile guvernului dictatorului Porfirio Diaz si fiţele clasei de bogatasi a tarii. Prin Catrina, Posada adresa un mesaj celor bogati si pretentiosi: in ciuda avutiilor si importantei pe care si-o dau,  la final ajung si ei oale si ulcele (schelete) la fel ca restul plebei, moartea nu se uita la averile nimanui. Catrina a fost mai apoi incorporata in festivitatile Zilei Mortilor, alaturi de o sumedenie de alte schelete si strigoi. Initial aztecii sarbatoreau festivalul mortilor in a noua luna a anului Aztec (ceea ce ar echivala cu luna august) iar sarbatoarea dura o luna intreaga. Ca sa alinieze traditiile aztecilor cuceriti cu traditiile catolice, conchistadorii au aliniat aceasta celebrare azteca cu 1 noiembrie “All Saint’s Day”. Mexicanii marcheaza aceasta zi asemanator cu noi – rudele merg la mormintele celor dragi, le curata, le impodobesc (in Mexic specific acestei sarbatori sunt craitele care la azteci erau florile mortilor, si se credea ca mirosul lor atrage spiritele defunctilor) aprind lumanari, se intalnesc si se roaga pentru sufletele celor adormiti, unii chiar aduc muzicanti si canta la morminte.  Totusi in Mexic, sarbatoarea este mai vie si mai colorata, nicudecum sobra, aducand cu atmosfera din Cimitirul Vesel din Sapanta, unde moartea este recunoscuta si acceptata prin umor si culori vesele. Comemorand mortii cu veselie si culoare se aduce un omagiu vietii. In fiecare casa sunt instalate altare elaborate cu craite, cruci, lumanari, si poza defunctului caruia ise ofere mancarea lui favorita, bautura, si traditionalele pan de muertos, painea mortilor, niste chifle dulci. Copiii de infrupta din ciocolati si acadele in forma de cranii bogat decorate, in timp ce familia isi deapana amintiri placate despre cel plecat.

Mai sinistra ca La Catrina, este Santa Muerte, o figura venerata de multi mexicani. Se pare ca in ziua de azi peste 2 milioane de persoane se subscriu acestui cult, majoritatea fiind persoane marginalizate, excluse in sistemul de justitie sau educatie din cauza starii sociale precare sau fiindca traiesc cu totul in afara legi – criminali, narco-traficanti, prostituate. Biserica Catolica condamna profund ritualurile aduse si inchinarea catre aceasta figura si o categorizeaza ca apartinand satanismului. Santa Muerte isi are originea intr-un sincretism dintre credinte precolumbiene si catolice, sincretism intalnit de fapt in toata America Centrala si de Sud.  Este reprezentata, ca si La Catrina, de un schelet imbracat intr-o roba cu gluga, tinand in maini o coasa cu coada lunga (ca sa ajunga peste tot) si un glob (desemnand domeniul de influenta). Culoarea robei si obiectele pe care le tine scheletul depend de ce ise cere figurinei, de catre cel ce ise inchina. Culorile cele mai populare sunt auriu pentru bobatie, rosu pentru dragoste, argintiu pentru success, verde pentru dreptate, albastru pentru intelepciune sau sanatate. Este pus ape un altar bogat impodobit, caruia I se aduc ofrande. Nu este neobisuit ca aceasta statuie sa fie pusa alaturi de sfinti catolici, creaind pentru cei dinafara cultului o cacofonie imagistica extreme de puternica, Cultul acesta a fost pana recent clandestin in Mexic si inca este invelit intr-o aura de tabu. Ritualurile si altarele dedicate figurinei se faceau si se fac pe ascuns in casele oamenilor, ceremoniile publice dedicate acestui idol sunt destul de rare.  Santa Muerte este perceputa ca o figura oarecum negativa, de temut, dar foarte puternica, in sensul ca prin pacte individuale se pot obtine lucrurile dorite de cei ce o revereaza, in special bani si dragoste. Se pare ca acest cult is are originile in credintele aztece, care venerau moartea, o personificau  si o includeau in practicile religioase. Aztecii aveau pe Mictlantecuhtli si Mictecacihuatl, regele si regina Mictlan-ului lumii de sub pamant, un fel de Hades si Persefona.  Pentru ca spiritele celor plecati sa fie acceptate in Mictlan, era nevoie de ofrande, aceleasi care ise ofera figurinei Santa Muerte astazi – fructe, tigari, alcool, monede, flori.

Pe langa figurinele Santa Muerte din unele vitrine in cartiere latino din New York, am regasit figurina in Chiapas, in San Cristobal, intr-un loc surprinzator: la familia gazda unde inchiriasem pentru o saptamana o camera colorata in pensiuna lor. In prima dimineata, dupa micul dejun, m-am indreptat spre poarta pensiunii (o casa coloniala, cu o frumoasa curte interioara) pentru a incepe explorarea orasului. Spre surprinderea mea, sub poarta, in partea dreapta era un altar mare, colorat, deocrat cu panze si dantele de diverse culori. Pe altar, doua figurine Santa Muerte – una mai mica si alta mai mare, inconjurate de ofrande de fructe si tigari. Familia gazda care mi se paruse simpatică si ‘normala’ imi apărea in cu totul alt alumina. Mi-am propus sa aflu ce este cu altarul si raspunsurile mi-au confirmat ca Santa Muerte nu este un subiect de conversatie cu strainii, si este inca un tabu.

Intr-un chioşc de unde doream sa cumpar niste vederi, am intrebat-o pe doamna foarte amabila ce poate sa imi spuna despre scheletul invesmantat in roba cu gluga. Privirea i s-a schimbat, a raspuns scurt ca nu stie si s-a indepartat de mine. La o cafenea elegantă de pe Calle Guadalupe Victoria am facut conversatie cu domnisoara care mă servea.  Am intrebat-o si pe ea despre cult, si am observat aceeasi schimbare in privire si comportament. Nu stia nimic, apoi a schimbat brusc subiectul intrebandu-ma daca mai doresc un ceai, o cafea. A treia incercare a fost cu ghidul meu, un domn cultivat, cunoscator in profunzime a mitologiei maia si aztece, a istoriei si traditiilor locului, el insusi fiind din San Cristobal, educat si cu cateva luni de studii in Statele Unite. Dupa trei zile de excursii si povesti indelungi despre cultura locala, i-am pus aceeasi intrebare despre cultul pentru Santa Muerte. S-a facut ca nu intelege intrebarea, si a inceput sa imi vorbeasca despre 1 noiembrie si craniile de ciocolata si zahar vandute in piete. Oricum incercam sa aduc discutia spre scheletul de pe altar, el eschiva raspunsul si inventa ceva. Am observant pe fata lui aceeasi schimbare ca si la celelalte interlocutoare si l-am vazut incurcat. Era clar, subiectul era tabu cel putin pentru straini.

Un grup galagios de monstruleti si super-heroes a intrat in cofetarie. Trick or treat! Au primit entuziasmati bomboanele pe care le-au pus cu grija intr-un bostan de plastic si au pornit mai departe. Orasul arata diferit astazi: in locul pietonilor grabiti si incruntati circulau acum zmei, vrajitoare, schelete, fiare salbatice si zâne. Curand incepea Parada de Halloween. Mi-am facut incet drum inspre Manhattan, pentru a vedea alti demoni, schelete si vrajitoare defiland pe strazi.

Happy Halloween!

Comments are closed.

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: